Numit pe drept cuvant "poetul taranimii", George Cosbuc aduce o nota
aparte in poezia romaneasca din tematica operei sale inspirata din viata
poporului nostru.
Balada culta "Pasa Hassan" evoca un episod din lupta poporului roman
pentru libertate nationala, si anume, batalia de la Calugareni. E prezentat
momentul psihologic central din timpul acestei mari batalii date de romani sub
conducerea lui Mihai Viteazul, impotriva ostirii otomane conduse de ingamfatul
pasa Hassan.
Poetul a prezentat scena inspirandu-se din opera lui Nicolae Balcescu
"Istoria romanilor supt Mihai-Voievod Viteazul. George Cosbuc a fost puternic
impresionat de aceasta glorioasa lupta, de vitejia iesita din comun a lui
Mihai Viteazul si astfel a reusit sa creeze o imagine dramatica a desfasurarii
bataliei de pe apa Neajlovului.
"Pasa Hassan" este o opera literara culta, si anume o balada culta,
pentru ca infatiseaza o intamplare deosebita din trecutul nostru istoric la
care participa personaje cu insusiri iesite din comun si este scrisa de un
autor consacrat.
Aura legendara a eroului, prezentarea lui in antiteza cu adversarul
sau, imbinarea elementelor reale cu cele fantastice, hiperbolizarea
personajelor si a faptelor lor sunt trasaturi specifice acestei specii
literare. De asemenea, personajele sunt prezentate in situatii exceptionale,
faptele unuia dintre ele fiind marete in opozitie cu celuilalt, ele devenind
simboluri ale unor notiuni antitetice: vitejie - lasitate.
Subiectul baladei este simplu: lupta de la Calugareni (expozitiunea),
Mihai Viteazul il zareste pe Pasa Hassan si porneste dupa el (intriga). Hassan
ingrozit de figura mareata a voievodului roman o ia la fuga (desfasurarea
actiunii), incercarile disperate ale conducatorului turc de a-si salva viata
(punctul culminant) si sosirea lui Hassan in tabara ostirii sale (deznodamantul).
Urmeaza apoi o expunere lirica in finalul deznodamantului, prin care poetul
isi exprima si ironia, dar si satisfactia:
"Si-n ceasul acela Hassan a jurat
Sa zaca de spaima o luna,
Vazut-au si beii ca fuga e buna
Si bietului pasa dreptate i-au dat
Caci voda ghiaurul in toti a bagat
O groaza nebuna".
In compozitia acestei balade bazata pe antiteza si simatrie se disting
trei tablouri unitare:
Primul tablou prezinta infruntarea dintre oastea romana si cea pagana,
reprezentand expozitiunea subiectului.
Derutata, armata dusmana este impartita de Mihai Viteazul si ostirea
sa, pentru ca apoi "turcimea invrajbita" sa fie azvarlita in mocirla "val
dupa val", iar "fulgerul Sinan, izbit de pe cal" sa "se-nchine prin balta".
Inca de la inceputul poeziei, George Cosbuc surprinde intr-un mal
admirabil trasaturile de caracter ale celor doi conducatori de osti, folosind
antiteza si hiperbola.
Metafora "cu fulgerul in mana", din versurile:
"Pe Voda-l zareste calare trecand
Prin siruri, cu fulgerul in mana",
sugereaza rapiditatea si vitejia domnitorului roman in timpul bataliei de la
Calugareni.
Aceeasi metafora plasticizanta o intalnim si pentru a-l caracteriza
pe Sinan:
"Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal
Se-nchina prin balta",
dar acum ea capata un caracter ironic, deci, are un alt sens decat pe care
l-am intalnit ni caracterizarea lui Mihai Viteazul. In acest iures
inspaimantator, in fata domnitorului muntean, "fulgerul Sinan" nu poate
altceva decat sa se "inchine prin balta". Expresia: "se-nchina prin balta"
dezvaluie starea jalnica in care a ajuns vestitul pasa la Calugareni, in fata
putinei, dar curajoasei armate romane.
Cu acelasi sentiment de dispret, poetul infatiseaza "turcimea
invrajbita" care cade in mocirla "val dupa val".
In aceste clipe grele pentru armata sa, Hassan incearca sa trimita lui
Mihnea porunca sa incercuiasca ostirea romana, dar el este asa de curajos, incat
ramane "alaturi de drum / Departe de lunca", fara a participa la lupta.
In urletele de groaza ale ienicerilor, domnitorul roman se indreapta
"spre gloata", adica spre turci, invartindu-se in mijlocul lor "ca volbura
toamnei" si omorandu-i "ca lupu-ntre oi". Comparatiile:
"Ca volbura toamnei se invarte el roata
Si intra-n urdie ca lupu-ntre oi"
cat si cuvantul "gloata" sugereaza atitudinea dispretuitoare a poetului fata
de dusmanul cotropitor.
Al doilea tablou surprinde urmarirea vijelioasa a pasei de catre
domnitorul roman.
Acum, Mihai Viteazul devine o figura legendara, caci el alearga spre
pasa "navala nebuna", venind asemenea unei furtuni.
Ajuns in apropierea pasei, Mihai Viteazul il invita la lupta derapta
(intriga subiectului), dar sarmanul pasa vazandu-i figura mareata isi pierde
"si capul si firea!", fugind rupand pamantul, "ca-n gheara de fiara si-n gura
de tun / Mai dulce-i pieirea".
Urmeaza un alt moment al subiectului, desfasurarea actiunii.
Pasa Hassan ne apare acum un om las, stapanit de spaima mortii, nu un
"fulger", cum singur se numise.
In urmatoarea strofa, groaza pasei atinge punctul culminant. Pasa are
"ochii se sange", "barba valvoi", "ii dardaie dintii", "e galben pierit", iar
gesturile lui sunt ale unui om nebun: loveste cu scarile calul, ii bate gatul
cu pumnii, ii cade turbanul "si-l lasa cazut", isi rupe vesmintele de pe el,
parandu-i-se ca il opreste din fuga-i nebuna.
Sub efectul acestei spaime, Mihai ii apare ca un urias: zalele ii
"zuruie crunte, vorbele lui par ca tunetul, rasuflarea "e ger", caciula-i o
"cupola gigantica", iar barda din mana pare ca-i ajunge pana la cer:
"Salbaticul voda e-n zale de fier
Si zalele-i zuruie crunte
Gigantica poarta-o cupola pe frunte
Si vorbele-i e tunet, rasufletul ger
Iar barda-i din stanga ajunge la cer
Si voda-i un munte".
Observam ca figura lui Mihai Viteazul este reliefata de autor prin
tehnica gradarii comparatiilor cu elementele naturii (tunetul, gerul, muntele).
Onomatopeele: "zalele-i zuruie" sugereaza rapiditatea cu care se misca
domnitorul roman pentru a-l ajunge pe pasa. Cuvantul "salbaticul" din versul
"salbaticul voda e-n zale si fier" este un cuvant - cheie in poezie, definind
mai bine ca oricare altul starea de spirit a domnitorului roman (o ura nebuna
indreptata impotriva turcilor veniti sa cucereasca tara).
In al treilea tablou, care reprezinta si deznodamantul actiunii, aflam
ca pasa Hassan isi gaseste scaparea in tabara ostirii sale, "caci Allah din
ceruri e mare", scurtandu-i "grozava-i carare".
In ultima strofa a poeziei, pe un ton ironic si dispretuitor, George
Cosbuc infatiseaza starea jalnica a lui Hassan si a beilor, in antiteza cu
ultima imagine a lui Mihai "salbaticul".
Stilul oral al scriitorului cuprinde pe langa termeni populari:
"gloata", "barda", "vantura", "deolalta" si expresii glastice care dau culoare
si relief limbajului: "isi pierde capul si firea", "val dupa val", "ca volbura
toamnei", "ca lupu-ntre-oi". Cativa termeni arhaici il situeaza pe cititor in
atmosfera epocii: "urdie", "spahii", "ghiaur", "ieniceri".
Ritmul amfibrahic in impletirea rimelor imbratisate cu cele alaturate,
versul scurt de la sfarsitul fiecarei strofe, inversiunea, repetitiile, cat si
vocativele dau viata versurilor.
Pentru a sugera rapiditatea desfasurarii luptei, autorul foloseste
verbele de miscare la timpul prezent, modul indicativ: "fuge", "zareste",
"loveste", "bate", etc.
Prin continutul ei bogat de semnificatii, aceasta poezie ramane una
dintre cele mai frumoase poezii din literatura romana inspirata din lupta
poporului nostru pentru libertate nationala, o poezie care "canta vitejia" si
faptele unui erou insemnat al neamului romanesc.
Poezia s-a intitulat "Pasa Hassan" pentru ca autorul, folosind
antiteza, a vrut sa scoata in evidenta faptele de vitejie ale domnitorului
Mihai Viteazul, maretia si dragostea de patrie a acestei personalitati a
istoriei poporului roman, in comparatie cu lipsa de curaj si lasitate ale
pasei Hassan.
